Moartea m-a batut pe umar pdf

Despre carte:

Totul dragi cititori, a pornit de la o scrisoare pe care am primit-o cu ani în urmă de la un necunoscut. O reproduc mai jos întocmai, bineînţeles, cu aprobarea expeditorului.
13 august 1964.
Stimate domnule Zincă, S-ar putea ca această scrisoare să vă mire. Ba, poate, chiar să vă intrige. Din capul locului, îmi cer iertare. Înţeleg perfect situaţia în care vă va pune, dar vă asigur că, înainte de a vă scrie, am meditat îndelung asupra prezentei iniţiative. Precum vedeţi, îndrăzneala a învins.
Mai întâi, câteva rânduri despre mine: mă cheamă Sorin Tudoran, am 26 de ani şi nu de mult am absolvit Facultatea de Medicină din Cluj. Am fost repartizat în comuna C…, lângă Năsăud, unde m-am adaptat destul de repede. Intenţionez acum să mă căsătoresc, să-mi întemeiez un cămin. Am adus-o şi pe mama lângă mine. Din păcate, pe tatăl meu nu l-am cunoscut decât din fotografii. A murit în septembrie 1944, pe frontul de vest. A fost, din câte îmi spun documentele, pilot de vânătoare pe „IAR-81”. În primele lupte a dispărut fără urmă. Aveam şase ani când, într-o zi, am găsit-o pe mama plângând în faţa unor fotografii. Aşa cum se întâmplă de obicei cu copiii, am început şi eu să plâng. Mult mai târziu am înţeles lacrimile şi durerea mamei. Zi şi noapte o chinuiau blestematele acelea de cuvinte: „dispărut fără urmă”. Voia, de fapt, să-i afle mormântul, să aibă unde să pună o floare şi să plângă, dar acea formulă lapidară lăsa să se înţeleagă că, în asemenea împrejurări, cel în cauză nu avea parte de un mormânt.
Cu timpul, aşa cum era şi firesc, durerea mamei a devenit şi a mea. Numai că, în ceea ce mă priveşte, durerea s-a transformat în curiozitate… într-una arzătoare, devenind treptat obsesie. Nu, nu exagerez. Da, ob-se-si-e. Pentru că doresc şi astăzi, după atâţia ani de la primirea înştiinţării, să aflu ce se ascunde dincolo de clasica formulă, să ştiu ce s-a petrecut în realitate cu tatăl meu. Ce înseamnă „dispărut fără urmă”? Dacă a murit, vreau să ştiu cum a murit. Mama mi-a povestit în nenumărate rânduri că a fost un bărbat curajos. Despre morţi şi dispăruţi – numai bine. Însă de felul meu sunt un om lucid, de aceea accept ideea că până şi bărbaţii cei mai curajoşi pot trăi o clipă de laşitate, unică, dar fatală. Oricare ar fi adevărul, am vrut şi vreau să aflu cum a murit tatăl meu, cum a ajuns să fie dat „dispărut fără urmă”. Adevărul, sunt sigur, m-ar linişti. Oare în anii războiului, a fi dispărut fără urmă înseamnă a nu avea parte de un mormânt sau a intra în categoria „eroului necunoscut”? Nu vă ascund, chinuit de atâtea întrebări, am întreprins, fără ştirea mamei unele investigaţii care n-au fost încununate de succes.
Domnule Zincă, sunt convins că aţi sesizat rostul scrisorii şi ce anume m-a împins să vă scriu. Am citit cărţile dumneavoastră – şi cele de aventuri, şi cele pe teme militare. Ca să fiu sincer până la capăt, aş avea, pe marginea lor, multe observaţii de formulat pozitive şi mai puţin pozitive. Nu pot acum să vă explic cum şi de ce am ajuns să vă consider drept omul care m-ar putea ajuta să dezleg enigmă dispariţiei tatălui meu, să mă eliberez de povara acestei obsesii. Mai presus de orice, aş vrea să-i redau mamei, la bătrâneţe, liniştea binemeritată. Desigur, dacă ar fi cazul. După moartea tatei nu s-a mai recăsătorit, deşi nimeni n-ar fi îndrăznit s-o judece dacă ar fi făcut-o.

Informație:

Autor: Haralamb Zinca
Editura: Publisol
Colectie: Haralamb Zinca
Anul aparitiei: 2.021
Luna aparitiei: 4
Tip coperta: Brosata
Format: 110 x 180
ISBN: 978-606-9739-11-2
Cod de bare: 9786069739112

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *