Alesii pdf

Despre carte:

Primul roman scris pentru un public adult de către autorul mega-seller al francizei Divergent: cinci eroi de douăzeci și ceva de ani, faimoși pentru că au salvat lumea când erau adolescenți, trebuie să înfrunte demoni și mai mari – și să reconsidere ce înseamnă să fii erou… prin destin sau prin alegere.

Cu un deceniu în urmă, în apropiere de Chicago, cinci adolescenți au învins inamicul din altă lume cunoscut sub numele de Cel Întunecat, a cărui domnie de teroare a adus distrugere și moarte pe scară largă. Adolescenții aparent neobișnuiți – Sloane, Matt, Ines, Albie și Esther – au fost adunați de o agenție guvernamentală clandestină pentru că unul dintre ei era sortit să fie Alesul, profețit să salveze lumea. Cu obiectivul atins, omenirea a sărbătorit învingătorii și a început să îi plângă pe cei dragi pierduți.

Zece ani mai târziu, deși campionii rămân celebrități, lumea a mers înainte și o întreagă generație mai tânără nu pare să-și amintească de zilele de frică nesfârșită. Dar Sloane își amintește. Îi este imposibil să uite când paparazzi îi bântuie fiecare pas, la fel cum Cel Întunecat îi bântuie încă visele. Spre deosebire de toți ceilalți, ea nu a mers mai departe; este în derivă – fără direcție, fără obiective, fără scop. În ajunul Sărbătorii de zece ani de pace, o nouă traumă îi lovește pe Aleși: moartea unuia dintre ei. Și când se adună pentru înmormântare la locul consacrat al triumfului lor, descoperă cu groază că domnia Celui Întunecat nu s-a încheiat niciodată cu adevărat.

Informație:

Autor: Veronica Roth
Editura: Corint
Colectie: Leda Edge
Anul aparitiei: 2.021
Luna aparitiei: 2
Tip coperta: Brosata
Numar de pagini: 496
Format: 130 x 200
ISBN: 9786069507933
Cod de bare: 9786069507933

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *