Lege nr. 217 din 22/05/2003

pentru prevenirea si combaterea violentei Ón familie

 

   CAPITOLUL I

  Dispoziţii generale


   Art. 1. - (1) Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes naţional.
   (2) Statul acţionează pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, potrivit dispoziţiilor art. 175, 176, 179-183, 189-191, 193, 194, 197, 198, 202, 205, 206, 211, 305-307, 309, 314-316, 318 şi altele asemenea din Codul penal, ale Legii nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială şi alte prevederi legale în aceeaşi materie, precum şi prevederilor prezentei legi.
   Art. 2. - (1) În sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.
   (2) Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
   Art. 3. - În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:
   a) soţul;
   b) ruda apropiată, astfel cum este definită la art. 149 din Codul penal.
   Art. 4. - De efectele prezentei legi beneficiază şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite pe baza anchetei sociale.
   Art. 5. - Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, prin structurile lor teritoriale, vor desemna personalul specializat să instrumenteze cu celeritate cazurile de violenţă în familie.
   Art. 6. - (1) Autorităţile prevăzute la art. 5 vor asigura pregătirea şi perfecţionarea continuă a persoanelor desemnate pentru identificarea formelor de abuz şi pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie.
   (2) Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere a infractorilor va pregăti personal specializat - asistenţi sociali şi psihologi -, capabil să desfăşoare programe de terapie şi consiliere a agresorilor. Rezultatele aplicării acestor programe se vor prezenta instanţelor, în condiţiile legii.
   Art. 7. - (1) Comunităţile locale, prin reprezentanţi legali, precum şi autorităţile administraţiei publice locale asigură condiţii pentru consolidarea familiei, pentru prevenirea conflictelor şi a violenţelor în familie.
   (2) În cazul declanşării unor violenţe, comunităţile locale, prin reprezentanţi legali, precum şi autorităţile administraţiei publice vor acorda sprijinul logistic, informaţional şi material Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei.
   (3) Primarii şi consiliile locale vor conlucra cu organizaţiile de cult, organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu oricare alte persoane juridice şi fizice implicate în acţiuni caritabile, acordându-le sprijinul necesar în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2).

   (4) Organizaţiile neguvernamentale, precum şi oricare alte persoane juridice implicate în acţiuni caritabile, care fac dovada că desfăşoară programe de asistenţă pentru victimele violenţei în familie, vor putea beneficia de subvenţii de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, în condiţiile legii.

 

   CAPITOLUL II

  Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei

 

   Art. 8. - (1) Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, denumită în continuare agenţie, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
   (2) Obiectivele agenţiei sunt:
   a) promovarea valorilor familiale, a înţelegerii şi întrajutorării în familie, prevenirea şi combaterea violenţei în relaţiile dintre membri;
   b) sprijinirea membrilor de familie aflaţi în dificultate ca urmare a actelor de violenţă în familie;
   c) sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie socială;
   d) asistarea agresorilor prin tratamente de dezalcoolizare, dezintoxicare, psihologice şi psihiatrice;
   e) protejarea victimelor şi, în special, a minorilor, prin măsuri de păstrare a confidenţialităţi identităţii lor, precum şi prin măsuri de protecţie psihologică a acestora, în timpul instrumentării cazului;
   f) iniţierea şi coordonarea parteneriatelor sociale, în scopul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
   (3) Sediul agenţiei, organizarea, funcţionarea şi finanţarea acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
   (4) La nivelul fiecărui judeţ şi al sectoarelor municipiului Bucureşti se constituie, prin hotărâre a Guvernului, structuri în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei.
   Art. 9. - (1) Pentru realizarea obiectivelor în domeniul îngrijirii şi protecţiei victimelor violenţei în familie, agenţia are următoarele atribuţii:
   a) elaborarea, fundamentarea şi aplicarea strategiei şi a programelor în domeniul îngrijirii şi protecţiei victimelor violenţei în familie;
   b) controlarea aplicării reglementărilor din domeniul propriu, precum şi al activităţii unităţilor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sa;
   c) finanţarea sau, după caz, cofinanţarea programelor specifice în domeniul apărării şi consolidării familiei, precum şi a îngrijirii şi protecţiei victimelor violenţei în familie;
   d) înfiinţarea de adăposturi şi de linii telefonice de urgenţă pentru victimele violenţei în familie;
   e) instruirea, autorizarea şi coordonarea activităţii profesionale a asistenţilor familiali;
   f) organizarea de cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în familie;
   g) efectuarea de studii şi cercetări, elaborarea de strategii, prognoze, realizarea şi publicarea de materiale ştiinţifice şi promoţionale specifice;
   h) realizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de violenţă în familie;
   i) implicarea şi sprijinirea iniţiativelor partenerilor sociali în rezolvarea problemei violenţei în familie;
   j) înfiinţarea de centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
   k) înfiinţarea de centre de asistenţă destinate agresorilor.
   (2) Agenţia decontează cheltuielile legate de adăposturi, consiliere juridică şi psihosocială, servicii medicale de urgenţă, telefoane de urgenţă şi de eliberare a certificatelor medico-legale pentru victimele violenţei în familie.
   Art. 10. - (1) Agenţia stabileşte procedurile şi criteriile de evaluare a nevoilor sociale în domeniul violenţei în familie şi reglementează metodologia de acţiune în cazurile care necesită intervenţia asistenţilor familiali.
   (2) Agenţia elaborează standardele de calitate a serviciilor sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie şi normele metodologice corespunzătoare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
   (3) Ministrul sănătăţii şi familiei prezintă anual Guvernului un raport privind aplicarea standardelor şi a metodologiei prevăzute la alin. (2).
   Art. 11. - (1) Agenţia este condusă de un director, cu rang de secretar de stat, care este numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului sănătăţii şi familiei, cu avizul ministrului muncii şi solidarităţii sociale.
   (2) Pe lângă director funcţionează un consiliu de coordonare, cu rol consultativ, numit de ministrul sănătăţii şi familiei.

 

   CAPITOLUL III
  Asistenţii familiali

 

   Art. 12. - (1) Asistenţii familiali sunt asistenţi sociali autorizaţi de agenţie pentru asigurarea asistenţei specifice relaţiilor familiale.
   (2) Instruirea asistenţilor familiali şi coordonarea activităţii lor se realizează de către agenţie.
   (3) Agenţia stabileşte criterii de vârstă, pregătire profesională, sănătate fizică şi mentală, precum şi de moralitate pentru ocuparea funcţiei de asistent familial.
   Art. 13. - (1) În activitatea lor asistenţii familiali au următoarele atribuţii:
   a) identifică şi ţin evidenţa familiilor în care apar conflicte ce pot cauza violenţe;
   b) urmăresc desfăşurarea activităţii de prevenire a violenţei în familie;
   c) identifică soluţii neviolente prin legătura cu persoanele în cauză;
   d) solicită sprijinul unor persoane fizice sau juridice pentru rezolvarea situaţiilor care generează violenţă în familie;
   e) monitorizează respectarea drepturilor persoanelor nevoite să recurgă la serviciile adăposturilor.
   (2) În cazul în care constată acte de violenţă în familie împotriva minorilor, asistenţii familiali sunt obligaţi să acorde de îndată asistenţa necesară şi să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, respectiv serviciul public specializat de la nivel local.
   Art. 14. - Asistenţii familiali instrumentează cazul împreună cu persoana desemnată de Ministerul de Interne, în condiţiile prevăzute la art. 5.
   Art. 15. - Ministerul de Interne şi agenţia vor stabili împreună procedura de conlucrare a persoanelor desemnate şi a asistenţilor familiali în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie.

   CAPITOLUL IV
  Măsuri de prevenire şi combatere a violenţei în familie

   Art. 16. - (1) Persoanele desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie vor avea următoarele atribuţii principale:
   a) monitorizarea cazurilor de violenţă în familie din sectorul sau unitatea teritorială deservită; culegerea informaţiilor asupra acestora; întocmirea unei evidenţe separate; asigurarea accesului la informaţii la cererea organelor judiciare şi a părţilor sau reprezentanţilor acestora;
   b) informarea şi sprijinirea lucrătorilor poliţiei care în cadrul activităţii lor specifice întâlnesc situaţii de violenţă în familie;
   c) identificarea situaţiilor de risc pentru părţile implicate în conflict şi îndrumarea acestora spre servicii de specialitate;
   d) colaborarea cu instituţii locale de protecţie a copilului şi raportarea cazurilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
   e) îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii;
   f) solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii;
   g) instrumentarea cazului împreună cu asistentul familial.
   (2) În cazul comiterii actelor de violenţă în familie, organele de poliţie intervin la sesizarea victimei, a altui membru de familie sau a unei autorităţi.
   (3) Lucrătorul de poliţie va anunţa imediat autoritatea competentă la nivel local, în legătură cu situaţia victimei.
   Art. 17. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu Ministerul de Interne elaborează şi difuzează materiale documentare privind cauzele şi consecinţele violenţei în familie.
   Art. 18. - Ministerul Educaţiei şi Cercetării realizează, cu sprijinul celorlalte ministere implicate şi în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe educative pentru părinţi şi copii, în vederea prevenirii violenţei în familie.

 

   CAPITOLUL V
  Medierea în cazurile de violenţă în familie

 

   Art. 19. - Cazurile de violenţă în familie pot fi supuse medierii la cererea părţilor. Persoanele cu atribuţii în instrumentarea unui caz de violenţă în familie vor îndruma părţile în acest sens.
   Art. 20. - (1) Prevenirea situaţiilor conflictuale şi medierea între membrii familiei se realizează prin intermediul consiliului de familie sau de către mediatori autorizaţi.
   (2) Medierea nu împiedică desfăşurarea procesului penal sau aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.
   Art. 21. - (1) Consiliul de familie este asociaţia fără personalitate juridică şi fără scop patrimonial, formată din membrii familiei care au capacitate deplină de exerciţiu, conform legii.
   (2) Nu pot exercita calitatea de membru al consiliului de familie cei care, potrivit legii, sunt în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate ori care, pentru a participa la lucrările consiliului de familie, ar trebui să încalce interdicţia de a părăsi localitatea.
   (3) În consiliul de familie participă şi tutorii, pentru membrul de familie pe care îl reprezintă.
   Art. 22. - Întrunirea consiliului de familie se poate face la propunerea unuia dintre membrii acestuia sau a asistentului familial.

 

   CAPITOLUL VI
  Centrele pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie

 

   Art. 23. - (1) Centrele pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie, denumite în continuare adăposturi, sunt unităţi de asistenţă socială, de regulă fără personalitate juridică, care asigură protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere victimelor violenţei în familie, nevoite să recurgă la acest serviciu de asistenţă socială.
   (2) Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgenţă sau cu aprobarea scrisă a asistentului familial, atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsură de protecţie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele.
   (3) Izolarea de agresori a victimelor se face cu consimţământul acestora sau, după caz, al reprezentantului legal.
   (4) Organizarea şi funcţionarea adăposturilor publice se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale, cu avizul agenţiei şi cu respectarea standardelor de calitate a serviciilor sociale în domeniu şi a normelor metodologice prevăzute la art. 10 alin. (2).
   (5) Adăposturile pot fi publice sau private, în funcţie de natura finanţării. Înfiinţarea adăposturilor publice revine consiliilor judeţene, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi consiliilor locale, cu avizul agenţiei.
   (6) În cazul acordării de subvenţii adăposturilor private, instituţia care a acordat subvenţia participă la administrarea acestora sau, după caz, controlează folosirea fondurilor astfel alocate.
   (7) Adăposturile publice constituie domeniul privat al comunităţii. Prevederile alin. (6) se aplică şi pentru aceste adăposturi.
   (8) Adăposturile publice trebuie să asigure gratuit următoarele servicii sociale, cu respectarea standardelor de calitate, atât victimei, cât şi minorilor aflaţi în îngrijirea acesteia: protecţie împotriva agresorului, îngrijire medicală, hrană, cazare, asistenţă psihologică şi consiliere juridică, pe o perioadă determinată, până la rezolvarea situaţiei familiale. În cazul persoanelor care nu îşi pot asigura singure cazarea şi hrana, acestea vor avea drept de şedere în adăpost până la rezolvarea acestor deziderate de către stat sau de către organizaţiile neguvernamentale, prin cursuri de calificare profesională, internarea minorilor în aşezăminte sociale etc.
   Art. 24. - (1) Corpurile gardienilor publici înfiinţate pe lângă consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti asigură paza adăposturilor publice din zona de competenţă.
   (2) La primirea în adăpost se aduc la cunoştinţă victimei mijloacele juridice prin care să-şi protejeze bunurile rămase la agresor, cum ar fi: notificarea prin executor judecătoresc a înlăturării acordului tacit pentru înstrăinarea bunurilor comune sau asigurarea de dovadă, prin expertiză judiciară. Consultanţa juridică este gratuită, iar primarul poate asigura suportarea, cel puţin în parte, a cheltuielilor corespunzătoare.
   (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi pentru obţinerea certificatelor medico-legale.
   (4) Toate adăposturile trebuie arondate la un spital sau altă unitate sanitară, care să asigure îngrijirea medicală şi psihiatrică. Arondarea se face de către consiliul local sau, după caz, de către consiliul judeţean, cu acordul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al proprietarului adăpostului. Arondarea este o condiţie fără de care nu se poate acorda avizul de funcţionare a adăpostului, prevăzut la art. 23 alin. (4).
   (5) Ministerul de Interne, prin unităţile de poliţie, va sprijini corpurile gardienilor publici pentru exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile prevăzute de lege.
   Art. 25. - Internarea victimelor sau a agresorilor în centre de tratament şi reabilitare se face numai cu acordul acestora. Pentru minori acordul este dat de părinţi sau de tutorele legal.

 

   CAPITOLUL VII
  Măsuri de protejare a victimelor violenţei în familie

 

   Art. 26. - (1) În cursul urmăririi penale sau al judecăţii instanţa de judecată, la cererea victimei sau din oficiu, ori de câte ori există probe sau indicii temeinice că un membru de familie a săvârşit un act de violenţă cauzator de suferinţe fizice sau psihice asupra unui alt membru, poate dispune, în mod provizoriu, una dintre măsurile prevăzute la art. 113 şi 114 din Codul penal, precum şi măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei.
   (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) încetează la dispariţia stării de pericol care a determinat luarea acestora.
   Art. 27. - (1) Măsurile prevăzute la art. 26 se dispun de instanţa de judecată prin încheiere motivată.
   (2) Câte un exemplar al încheierii se înmânează părţilor, iar în cazul lipsei unei părţi, încheierea se afişează la uşa locuinţei.
   (3) Încheierea instanţei poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 3 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul nu este suspensiv de executare.
   Art. 28. - Persoana cu privire la care s-a luat una dintre măsurile prevăzute la art. 26 poate cere oricând, în cursul procesului penal, instanţei competente să judece fondul cauzei revocarea măsurii când temeiurile care au impus luarea acesteia au încetat.

 

   CAPITOLUL VIII
  Sancţiuni

 

   Art. 29. - (1) Constituie contravenţii, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă între 10.000.000 lei şi 50.000.000 lei următoarele fapte:
   a) refuzul primirii în adăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului familial, îngrijire medicală gratuită celui aflat în suferinţă vizibilă, pentru înlăturarea consecinţelor violenţelor;
   b) nesesizarea de către asistentul familial, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (2), a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, respectiv a serviciului public specializat de la nivel local;
   c) schimbarea destinaţiei adăpostului.
   (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 5.000.000 lei şi 10.000.000 lei refuzul părăsirii adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut.
   (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 5.000.000 lei şi 10.000.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află sau crede că se află victima.
   (4) Contravenţiile se constată şi sancţiunile se aplică, conform legii, de către asistenţii familiali, primar sau împuterniciţii acestuia.
   (5) Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29.
   Art. 30. - Agenţia poate aplica, atunci când constată încălcarea de către asistenţii familiali a obligaţiilor ce le revin sau nerespectarea normelor de organizare şi funcţionare a adăposturilor, următoarele sancţiuni:
   a) avertisment;
   b) suspendarea autorizării asistentului familial sau a funcţionării adăpostului pe termen de 1-3 luni;
   c) anularea autorizării asistentului familial sau închiderea adăpostului.

 

   CAPITOLUL IX
  Dispoziţii finale

 

   Art. 31. - (1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, standardele şi normele metodologice prevăzute la art. 10 alin. (2).
   (2) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 aprilie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 6 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.